Armele nucleare folosesc energia eliberată din nucleul atomilor pentru a produce explozii de o putere extremă. Acestea se bazează pe două procese fizice principale: fisiunea, prin care nucleele unor atomi grei se rup în fragmente mai mici, și fuziunea, prin care nuclee ușoare se unesc, eliberând cantități foarte mari de energie.
Primele arme nucleare au folosit fisiunea pentru a declanșa explozia. Armele moderne combină, la nivel general, explozivi convenționali, reacții de fisiune și reacții de fuziune, ceea ce le permite să producă o energie distructivă mult mai mare decât bombele folosite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Materialele cel mai des asociate cu armele nucleare sunt izotopi ai uraniului și plutoniului. Obținerea acestor materiale presupune procese industriale complexe, costisitoare și strict controlate, reprezentând una dintre principalele bariere în dezvoltarea armelor nucleare.
În prezent, mai multe state dețin arsenale nucleare. Statele Unite și Rusia au cele mai mari stocuri, urmate de țări precum China, Franța, Regatul Unit, India, Pakistan și Coreea de Nord. Israelul nu își confirmă oficial capacitățile nucleare.
Numărul total al focoaselor nucleare la nivel mondial a scăzut semnificativ față de perioada de vârf a Războiului Rece, când existau peste 60.000 de astfel de arme. Cu toate acestea, mii de focoase rămân în continuare în arsenalele statelor, iar unele sisteme sunt menținute în stare de alertă ridicată.
Experții avertizează că și un conflict nuclear limitat ar putea provoca milioane de victime, efecte climatice severe, perturbări economice majore și consecințe umanitare pe termen lung. Un război nuclear la scară largă ar avea efecte ireversibile asupra societății și mediului.
Reducerea arsenalelelor, accelerarea dezmembrării armelor retrase și diminuarea riscului de lansare accidentală sau neautorizată rămân printre principalele priorități ale eforturilor internaționale de control al armamentului nuclear.
