Mater dolorosa

Poezia mistică medievală

Poezia mistică medievală a atins apogeul perfecțiunii sale absolute în două poeme celebre, Dies irae și Stabat Mater dolorosa, considerate a fi „eflorescența supremă a poeziei triste și penitente”, pe care ne-a transmis-o „strălucitorul Ev întunecat”.

Primul poem, Dies irae, adică „Ziua mâniei”, prezintă imaginea unei lumi ce stă sub semnul sumbru al Judecății de Apoi, implacabil și catastrofal, așa cum rezultă chiar din prima strofă:

„Dies irae, dies illa / Solvet saeculum in favilla / Teste David cum Sibylla.”

„Ziua mâniei, ziua aceea, când va veni, / Lumea-n cenușă și praf se va nărui, / Sibylla și David ne sunt martorii.”

Cel de-al doilea poem, scris pe la 1300, cu autor aproape necunoscut, evocă imaginea Mariei stând prosternată la poalele Crucii pe care Fiul său agoniza.

Textul latin este de o simplitate care „poate intriga bizantinismul nostru”, dar, în egală măsură, concizia și densitatea versului latin, format doar din două-trei cuvinte, ritmul cu totul special, prezența constantă a rimei, rimă pe care anticii nu o practicau deloc, iar medievalii doar sporadic și accidental, toate acestea pun la grea încercare traducătorul, fie el bizantin sau nu, care se vede pus în imposibilitatea de a transpune în minimum de semne un maximum de substanță.

Această substanță comunică, în esență, următorul mesaj: rememorând imaginea lui Iisus pe Cruce și a Mariei la picioarele Lui, autorul și, deci, cititorul sunt „chemați” să se identifice cu suferința celor doi, astfel încât, și peste veacuri, în fiecare dintre noi, încă o dată se răstignește Iisus, încă o dată plânge Maria.

Stabat Mater

1. Stabat Mater dolorosa / Juxta Crucem lacrimosa / Dum pendebat Filius. / Cuius animam gementem / Contristatam et dolentem / Pertransivit gladius.

2. O quam tristis et afflicta / Fuit illa benedicta / Mater Unigeniti! / Quae moerebat et dolebat, / Et tremebat, quum videbat / Nati poenas inclyti.

3. Quis est homo qui non fleret, / Matrem Christi si videret / In tanto supplicio? / Quis non posset contristari, / Piam Matrem contemplari, / Dolentem cum Filio?

4. Pro peccatis suae gentis / Vidit Jesum in tormentis, / Et flagellis subditum. / Vidit suum dulcem Natum / Morientem, desolatum, / Dum emisit spiritum.

5. Eia Mater, fons amoris, / Me sentire vim doloris / Fac, ut tecum lugeam. / Fac, ut ardeat cor meum / In amando Christum Deum, / Ut tibi complaceam.

6. Sancta Mater, istud agas, / Crucifixi fige plagas / Cordi meo valide. / Tui Nati vulnerati, / Tam dignati pro me pati, / Poenas mecum divide.

7. Fac me tecum vere flere, / Crucifixo condolere, / Donec ego vixero. / Juxta Crucem tecum stare, / Te libenter sociare / In planctu desidero.

8. Virgo virginum praeclara, / Mihi jam non sis amara: / Fac me tecum plangere. / Fac ut portem Christi mortem, / Passionis fac consortem / Et plagas recolere.

9. Fac me plagis vulnerari, / Cruce hac inebriari, / Ob amorem Filii. / Inflammatus et accensus, / Per te, Virgo, sim defensus / In die judicii.

10. Fac me Cruce custodiri, / Morte Christi praemuniri, / Confoveri gratia. / Quando corpus morietur, / Fac ut animae donetur / Paradisi gloria.

Traducere

1. Stătea Maica-ndurerată / Lângă Cruce-nlăcrimată, / Fiul răstignit era. / Inima de jale plină, / Care geme și suspină, / I-o străpunse sulița.

2. O, ce tristă, zbuciumată / Mamă binecuvântată, / Născătoare doar o dată, / În durere se-neca, / Râu de lacrimi revărsa, / Fiul cât agoniza.

3. Care-i omul să nu plângă, / Suferința să nu-l frângă, / A Măicuții Domnului? / Cine nu s-ar întrista / Contemplând-o pe Maica / Îndurând asemenea?

4. Pentru neamul păcătos / Îl văzu ea pe Christos / Biciuit și torturat. / Își văzu dulcele Fiu / Cum se stinge, încă viu, / Sângerând însingurat.

5. O, tu, Maică a iubirii, / Fă să simt durerea firii / Și să-ți plâng alături. / Fă să ardă și în mine / Inima pentru Domnul / Și să-ți fiu asemenea.

6. Fă să-mi stea înfiptă-n suflet, / Sfântă Mamă, rana Lui, / A Crucificatului. / Fă-mă Tu părtaș la toate / Chinurile îndurate / Pentru mine de-al Tău Fiu.

7. Fă să plâng durerea Ta / Câte zile voi avea, / Să sufăr aidoma. / Lângă Cruce vreau să stau, / Lacrimile-ți să le beau, / Să fim una, asta vreau.

8. Tu, Fecioara mea preaclară, / Mie să nu-mi fii amară, / Lasă-mă să plâng duios, / Să mor moartea lui Christos, / Să îi port în viața mea / Rănile și patima.

9. Fă să fiu lovit cu pietre, / Chinul Crucii să mă-mbete / Din iubire pentru Voi. / Să fiu apărat de Tine / Când va veni peste mine / Judecata de Apoi.

10. Fă să-mi dea Crucea tărie, / Moartea lui Iisus să-mi fie / Pavăză abisului. / Trupul meu când va muri, / Sufletu-mi va dobândi / Slava Paradisului.