Liviu Grăsoiu, autorul unor monografii apreciate despre V. Voiculescu, G. Topîrceanu, Emil Giurgiuca, deci cu state vechi de istoric literar, este în egală măsură, dacă nu ceva mai mult, un critic al actualităţii, al "apariţiilor neaşteptate", cum s-a numit rubrica susţinută lunar în "Convorbiri literare" între 2000-2007. De aici şi titlul volumului.
Autorul a avut în vedere "debuturile insolite şi curajoase" şi, aş zice, nu numai. El se întoarce mereu la "prima sa dragoste" - Vasile Voiculescu, semnalând fie şi cel mai mic gest, dar nu lipsit de importanţă, ca al directorului Bibliotecii judeţene Buzău, Alexandru Oproiescu, cel care, prin organizarea "Zilelor Voiculescu", "a ştiut să menţină în actualitate opera şi personalitatea" marelui scriitor, sau volumul Cu gândul la V. Voiculescu, semnat de George Paţurcă, unde criticul este interesat de capitolul privind amiciţia "princiară" dintre autorul Ultimelor sonete... şi Nadeja Ştirbey. Dar nu numai atât. El rediscută volumul Urcuş, zăboveşte asupra Dramaturgiei inedite a lui V. Voiculescu şi asupra "ocazionalelor" - toate publicate în ediţia întocmită de Roxana Sorescu.
Liviu Grăsoiu este atras de inedite, ca cele de mai sus, şi în principal, de scriitorii din exil sau de comentarii consacrate operei lor, ca în lucrarea de referinţă a regretatei cercetătoare germane, Eva Behring, Scriitori români din exil 1945-1989. în acest sens, "neaşteptat" i se pare criticului volumul Scrieri de George Ciorănescu, prefaţat de Iordan Chimet. Mai întâi, este remarcat poetul din volumele Morior ergo sum (1981) şi Metaerotism imaginar (1990), apoi, prozatorul şi traducătorul, Liviu Grăsoiu regretând "necunoaşterea în România a creaţiei literare a lui George Ciorănescu, scriitor dotat cu toate darurile spre a reuşi în arta sa şi în competiţie cu timpul." în aceeaşi categorie de mare merit sunt numiţi cercetătorii noştri care au contribuit substanţial în a-i face cunoscuţi pe scriitorii români din exil: Cornel Ungureanu, Florin Manolescu, Mircea Anghelescu şi, în special, Nicolae Florescu, autor al volumelor întoarcerea proscrişilor (1998), Noi cei din pădure (2000), Menirea pribegilor (2003), toate privindu-i pe scriitorii aflaţi în pribegie, editaţi într-o bogată serie, din care criticul alege şi se opreşte la o personalitate extrem de importantă şi anume, N. I. Herescu, militant neobosit pentru cauza românească. Din opera lui, spre exemplificare, Liviu Grăsoiu reproduce următorul citat în articolul Dreptul la adevăr: "Şi chiar de ar fi să merg din ţară-n ţară şi din oraş în oraş, întinzând mâna la străini pentru a-mi creşte copilul, eu nu voi renunţa să fiu un om liber. Sunt convins că aşa voi servi mai bine România şi acesta este singurul lucru care are însemnătate." Cu adevărat senzaţional i se şi ni se înfăţişează romanul autobiografic Zbor spre libertate, scris în engleză (tradus şi în româneşte) de Pia Pillat-Edwards, fiică a lui Ion Pillat şi soră a lui Dinu Pillat.
Prin intermediul unor personaje numai în mică parte imaginare, ea descrie fuga din ţara ocupată de ruşi a lui Mihai Fărcăşanu (în roman, Andrei Cosmin), liderul tinerilor liberali. întreaga acţiune este scrupulos organizată de soţia sa Pia (în roman, Tina), cu o rară inteligenţă. Cronicarul de la "Convorbiri literare" scrie plin de entuziasm: Autoarea a creat "unul dintre cele mai fascinante personaje feminine din întreaga noastră literatură." "Tina se alătură celebrei Vitoria Lipan, ca simbol al tenacităţii în lupta pentru dreptate."
O temă la fel de apropiată a lui Liviu Grăsoiu este aceea a memorialisticii, mult elogiată, mai ales prin eflorescenţa genului după 1989. Dacă Pia Pillat-Edwards publică un roman transparent autobiografic, nepoata ei, Monica Pillat, în volumul Drumul spre Emaus, dă la iveală un jurnal în care poezia alternează cu proza fantastică. Liantul îl constituie credinţa, căutarea continuă a lui Dumnezeu şi prezenţa obsesivă a tatălui (Dinu Pillat). Sunt remarcate eleganţa şi rafinamentul stilistic, lirismul necenzurat al poetei şi capacitatea ei de a aborda "cu nonşalanţă cele mai diverse modalităţi de comunicare artistică". De aceeaşi bună apreciere se bucură şi volumul de poezii Dorul de rai al Monicăi Pillat, care, în a treia generaţie, continuă tradiţia literară a familiei.
Lui Liviu Grăsoiu îi reţine atenţia Jurnalul în libertate al prodigiosului diarist Constantin Mateescu, autorul asistând acum "la spectacolul politic postdecembrist". Scrisul său îi apare concentrat "cu multă substanţă şi multă încărcătură emoţională". în bună măsură autobiografic se vădeşte şi volumul Confesiuni paralele, republicat sub titlul Frica al lui Costache Olăreanu, şi pe care criticul îl comentează, de asemeni.
O excelentă "apariţie neaşteptată" este pentru Liviu Grăsoiu volumul Tortura pe înţelesul tuturor al fostului său coleg de la Radio, Florin Constantin Pavlovici, în care identifică, pe bună dreptate, un "memorialist de mare talent", "un scriitor în adevăratul înţeles al cuvântului, mai ales în privinţa stilului, a talentului descriptiv şi de portretist". Şi "totul pe fondul sumbru al lagărelor prin care a trecut".
Printre "apariţiile neaşteptate", Liviu Grăsoiu înscrie şi opere sau autori stimabili, ca Ovidiu Drimba, cunoscut om de cultură universalist şi comentator al lui Blaga, ca prozatoarea Maria-Luiza Cristescu, lăsând o veritabilă "mărturie testamentară" în ultima ei carte Politici ale romanului românesc contemporan, ca Ioana Diaconescu, povestind copiilor, ca Victoria Dragu-Dimitriu, cu volumele Poveşti ale Doamnelor şi Domnilor din Bucureşti. Nu sunt uitate ediţiile: Timotei Cipariu - Scrieri literare, îngrijită de Ion Buzaşi, Basme fantastice româneşti - Basme superstiţioase - religioase, editate de I. Oprişan, ediţia integrală realizată de prof. Nicolae Bouaru a revistei de avangardă Urmuz, scoasă la Câmpina de Geo Bogza în 1928. Toate au parte de bunele cuvinte ale criticului.
Numeroase pagini cuprind semnalări de nume de autori necunoscuţi, ale căror scrieri au fost ignorate chiar de către ei înşişi, ca, de exemplu, Daniel Tei şi lingvistul Ion Gheţie. Primul, cu Jurnalul unei femei singure, care, ne încredinţează Liviu Grăsoiu, ar fi "un împătimit al căutării adevărului şi un mult prea modest literar. Romanul e scris cu mână sigură, cu bun gust şi simplitate rafinată"; al doilea este autorul romanului Nodul gordian, construit în formula realismului transilvan. Povestindu-şi, prin eroul său, tinereţea petrecută în vechiul regim, în timpul persecuţiilor staliniste, al "ascuţirii luptei de clasă", al hăituelilor securităţii şi al Canalului, regretatul Ion Gheţie a lăsat o operă "de sertar".
Dar semnalările cele mai numeroase îi privesc pe debutanţi, poeţi, prozatori sau istorici literari. Sunt încurajaţi, ca să dau câteva nume: Oana Lazăr, Lili Goia, Carmen Viorica Steiciuc, Violeta Basa, Constantin Moroşanu, Al. Murafa, Cătălin Virgiliu Ene, Lucian Vasile Bâgiu, cu remarcabila monografie Valeriu Anania-scriitorul şi Nicolae Arafu (care nu mai e deloc tânăr), cu volumul de povestiri Rogoz înflorit, acesta constituind şi el o "adevărată literatură de sertar". Concluzia perspicacelui cronicar este că "debutul se poate produce cu folos la orice vârstă, precum şi faptul că unele teme sunt inepuizabile."
Cum e de aşteptat, aprecierile nu sunt întotdeauna pozitive, Liviu Grăsoiu respingând destui debutanţi, ca "grafomanul" Adrian Georgescu sau preţioasa poetă Ariadna Petri, şi, culmea, pe actualul ministru al Culturii, Adrian Iorgulescu, a cărui poezie o consideră "apă de ploaie". Şi demonstrează: "eşecul îndrăzneţului versificator" provine dintr-o "limbuţie haotică", "înşirând şaradă după şaradă, nu în scopul de a construi, de a respecta nişte reguli, ci pur şi simplu pentru a se afla în treabă". "Fiorul liric abia întrezărit se surpă sub avalanşa delirului verbal". Apoi, alunecarea frecventă în vulgaritate: "Limbajul golănesc este folosit fără scop artistic, de dragul rostirii măscărilor."
Devotatul critic de întâmpinare Liviu Grăsoiu încurajează numeroase debuturi, însă când se întâlneşte cu lipsa de talent şi cu impostura ştie să spună un categoric Nu.
Articol scris de Al. Săndulescu
