Primăria Cluj-Napoca vrea să transforme Parkingul Moților, aflat pe strada Moților nr. 5-7, lângă sediul instituției, într-o terasă verde circulabilă, cu plante pe fațadă și zone de relaxare, potrivit documentației tehnico-economice aflate azi pe masa Consiliului Local. Investiția, estimată la aproximativ 14,7 milioane de lei cu TVA, ar urma să fie finanțată din bugetul local și este justificată de municipalitate prin nevoia de creștere a suprafețelor verzi și de adaptare a orașului la schimbările climatice.
Proiectul prevede reamenajarea acoperișului parkingului într-un spațiu verde accesibil publicului, cu o suprafață de peste 800 de metri pătrați. Documentația indică amenajarea unor deck-uri pentru promenadă, pergole, bănci, mese și zone de socializare.
Lucrările ar include și o fațadă verde cu plante cățărătoare, sisteme de irigații, iluminat, camere video și elemente noi de protecție pentru terasa circulabilă.
Potrivit documentelor, acoperișul actual al parkingului este folosit limitat și prezintă degradări. Sunt menționate infiltrații, probleme la hidroizolație și nevoia unor lucrări de refacere și consolidare structurală.
Primăria susține că intervenția are rol urbanistic și climatic, prin reducerea efectului de „insulă de căldură”, extinderea zonelor verzi și îmbunătățirea confortului în centrul orașului.
Documentația arată că proiectanții recomandă varianta cu plante mature încă de la început, deși aceasta presupune costuri mai mari. Soluția ar permite, potrivit proiectanților, obținerea unui efect vizual imediat după finalizarea lucrărilor.
Din valoarea totală estimată, peste 9 milioane de lei sunt prevăzuți pentru lucrări de construcții și montaj. Proiectul urmează să fie decis de Consiliul Local.
Dacă va fi aprobat, Parkingul Moților ar putea deveni o parcare cu spațiu verde public pe acoperiș, în centrul Clujului.