Până în jurul vârstei de 12–13 ani, copilul nu este pregătit sufletește să îmbine sentimentele de dragoste cu rațiunea. Aici trebuie să intervină responsabilitatea părinților pentru a-l ajuta să treacă de criza afectivă. Dacă ne cunoaștem copilul foarte bine atunci ne putem da seama ce-i cu el prin schimbarea atitudinii și a felului de a se comporta. La copilul îndrăgostit apare o tendință de izolare, stă mai mult în camera lui fără să facă nimic. Comunicarea cu cei din jur devine mai activă, mai deschisă, dar în anumite momente copilul poate să refuze total să dialogheze. În cazul fetițelor se remarcă o apropiere mai mare față de tată; acum dorește să fie mai apreciată, mângâiată de tată.
În cazul băieților apare o tendință de apropiere față de ambii părinți. Fetele pun, de obicei, mai multe întrebări legate de relația lor cu colegele, iar băieții pun întrebări extrem de diverse. Cei care pun întrebări despre fete sau sex nu sunt cuprinși de o dragoste reală, ei sunt doar în „căutare”. Un copil îndrăgostit, indiferent dacă-i fată sau băiat, are reacții emoționale mult mai active și mult mai ample. Ei se bucură mult mai intens de oricare atenție, compliment, joc. Somnul copilului îndrăgostit este foarte agitat și ușor de depistat după răvășeala așternutului la trezire.
Copilul îndrăgostit va căuta să se impună în fața părinților. Preocuparea pentru toaletă, îngrijire, în special a părului, este un semn clar că este îndrăgostit; acum el va sta mai multe minute în fața oglinzii pentru a se aranja și a arăta cât mai bine. La pubertate copiii sunt puțin mai agresivi, fără motive întemeiate; apoi urmează 2–3 zile de stări depresive, tristețe, lipsa poftei de mâncare. Încep insomniile, ochi injectați la trezire datorită coșmarurilor legate de „amor” trăite în somn, chiar dacă nu au fost reținute. Copiii peste 15 ani au o cu totul altă comportare: ei tind să se izoleze, se închid în camera lor și nu mai vor să vorbească cu nimeni, refuză total dialogul în special cu părinții, încearcă să-și impună personalitatea și propriile idei, apelând la manifestări de orgoliu, de tip monolog isteric, dictatorial, agresiv.
Părinții trebuie să acționeze cu multă răbdare și înțelegere; este bine ca mama să înțeleagă ce simte copilul, ce trăiește el atunci când s-a îndrăgostit. Copilului trebuie să i se clarifice, cât se poate de corect, diferențele de esență între atracția sufletească (dragoste), prietenie și erotism. Este foarte important ca un copil să învețe ce înseamnă prietenia, în comparație cu dragostea și erotismul. Părinții trebuie să vorbească mai mult despre pericolele dragostei oarbe. Discuțiile părinților în orice probleme, dar mai ales legate de dragoste, trebuie să fie foarte sincere. De asemenea trebuie subliniată granița dintre iubire și dorință. Trebuie să le acordăm încredere și să-i lăsăm pe ei să decidă ce vor face.
