Bărbat reținut la Gherla pentru ultraj contra bunelor moravuri

Bărbat reținut la Gherla pentru ultraj contra bunelor moravuri

Un bărbat de 32 de ani din Gherla a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri, după un incident produs în spațiul public.

Potrivit Poliției Cluj, fapta ar fi avut loc pe 28 mai, în jurul orei 13:00, pe strada Gelu din municipiul Gherla. Bărbatul se afla într-un autoturism parcat și ar fi fost surprins în timp ce desfășura acte cu caracter indecent, în văzul trecătorilor.

Martorii au sesizat autoritățile, iar polițiștii au intervenit și l-au identificat pe bărbat. În urma verificărilor și a probatoriului administrat, acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.