Contractul pentru Trenul Metropolitan Cluj a fost semnat

Contractul pentru Trenul Metropolitan Cluj a fost semnat

Primarul Emil Boc a semnat azi contractul pentru Trenul Metropolitan Cluj, un proiect de infrastructură de peste 1,4 miliarde de lei, care va intra în etapa de execuție și va conecta zona metropolitană pe ruta Gârbău–Bonțida, potrivit informațiilor transmise de municipalitate.

Proiectul prevede amenajarea și modernizarea a 48,8 kilometri de cale ferată, cu opriri în Gârbău, Baciu, Cluj-Napoca, Apahida, Jucu și Bonțida.

Pe traseu vor funcționa 23 de stații, unele construite de la zero, iar altele modernizate pe amplasamentele existente.

Finanțarea este asigurată în proporție de 85% din fonduri europene nerambursabile prin FEDR, ceea ce înseamnă aproximativ 1,1 miliarde de lei. Diferența va fi acoperită de Primăria Cluj-Napoca și CFR, care va contribui cu circa 270 de milioane de lei pentru reabilitarea infrastructurii feroviare existente.

Lucrările au un termen de execuție de 45 de luni, iar finalizarea este prevăzută pentru 31 decembrie 2029.

Municipalitatea prezintă Trenul Metropolitan drept un proiect strategic pentru transportul public și pentru mobilitatea verde în zona metropolitană Cluj, aflată în continuă extindere.

Odată semnat contractul, proiectul trece din etapa promisiunilor în cea a șantierului, cu miza de a schimba modul în care se circulă între Cluj-Napoca și localitățile din jur.