Cluj Folk Fest revine luna aceasta la Cluj-Napoca cu ediția a șasea, programată în perioada 22-24 mai, la Colina Secret Garden, pe Drumul Sfântul Ioan, unde publicul va avea acces la concerte, un Concurs Național de Talente, o Tabără Folk și activități de camping, potrivit organizatorilor festivalului.
Evenimentul va reuni artiști clujeni și invitați din țară, într-un program desfășurat pe parcursul a trei zile. Vineri, 22 mai, pe scenă sunt anunțați Daniel Iancu, Alina Manole, Punct.ROM, Comitetul de Femei și Anida Băbțan.
Sâmbătă, 23 mai, programul va continua cu Mircea Vintilă, Emeric Imre Trio, Mircea Rusu Band & Alexandra Ungureanu, Claudia Șerdan & Jimi El Laco și Alina Covaci.
Duminică, 24 mai, festivalul se va încheia cu recitaluri susținute de Taxi, Ovidiu Niculescu și duo-ul Călin Pop & Cătălin Moraru.
Pe lângă concerte, organizatorii anunță și Concursul Național de Talente Cluj Folk Fest, destinat artiștilor aflați la început de drum. Competiția va avea premii în bani, iar participanții vor concura pentru Trofeul Juriului și Trofeul Publicului. Câștigătorul marelui premiu va avea ocazia să susțină un recital la ediția din 2027.
Concursul este completat de o Tabără Folk, prin care participanții vor putea lucra pe teme legate de compoziție, resurse creative, management de proiecte, brand personal și promovare artistică.
Accesul în incinta festivalului va începe vineri, 22 mai, de la ora 17:00, iar sâmbătă și duminică de la ora 14:00. Accesul în zona de camping este anunțat de la ora 17:00 în prima zi și de la ora 12:00 în următoarele două zile.
Organizatorii recomandă folosirea transportului în comun, zona fiind conectată cu mai multe cartiere ale Clujului prin linii de autobuz, tramvai și transport metropolitan. Publicul poate ajunge și cu bicicleta, trotineta sau taxiul. Vinerea, călătoriile cu transportul public sunt gratuite în Cluj-Napoca și Florești, prin programul Vinerea Verde.
Abonamentele sunt disponibile online pe platforma Ambilet.ro, iar biletele și abonamentele vor putea fi cumpărate și la intrare, unde plata se va face doar numerar. Copiii sub 12 ani au acces gratuit, iar minorii sub 14 ani pot intra gratuit doar însoțiți de un adult. Persoanele cu dizabilități pot beneficia de intrare liberă pe baza unui document doveditor.
Ajuns azi la a șasea ediție, Cluj Folk Fest își păstrează formatul de festival dedicat muzicii live, artiștilor folk și activităților în aer liber, cu trei zile în care scena, campingul și publicul vor împărți același spațiu la marginea Mănășturului.