Bosch România a anunțat azi investiții de aproximativ 176 de milioane de lei în anul fiscal 2025, direcționate în principal către fabricile din Cluj și Blaj, în timp ce compania a raportat creșteri ale vânzărilor către terți, dar și presiuni generate de condițiile dificile din industria auto globală, potrivit datelor transmise de grupul german.
Compania a încheiat anul fiscal 2025 cu vânzări consolidate către terți de 2,9 miliarde de lei în România, în creștere cu aproximativ 9% în lei și 7,6% în euro față de anul anterior.
Vânzările nete totale au ajuns la 11,7 miliarde de lei, incluzând livrările interne către companii afiliate și companiile neconsolidate. Acest indicator a înregistrat însă o scădere de 1,8% comparativ cu anul precedent.
La finalul lui 2025, Bosch avea aproximativ 9.900 de angajați în România, cu circa 4% mai puțini decât în anul anterior. Reprezentanții companiei au transmis că industria auto globală traversează o perioadă marcată de turbulențe și presiuni asupra prețurilor, dar au susținut că Bosch își menține angajamentul față de piața românească.
„Rămânem pe deplin angajați față de piața românească”, a declarat Dan Lăzărescu, care a indicat drept condiții esențiale pentru dezvoltarea pe termen lung un cadru legislativ și fiscal stabil, infrastructură modernă, energie la prețuri accesibile, educație adaptată viitorului și o legislație a muncii modernizată.
Un rol important în strategia locală îl are Centrul de Inginerie Bosch din Cluj, înființat în 2013, care are aproximativ 1.500 de angajați. Centrul dezvoltă soluții bazate pe inteligență artificială și date pentru conducere automatizată, mobilitate electrică și conectată.
Echipele din Cluj lucrează în domenii precum inginerie software, hardware, mecanică, fiabilitate și management de proiect, în colaborare cu alte locații Bosch și cu fabrica locală. Potrivit companiei, centrul contribuie anual la peste 100 de invenții.
Bosch a anunțat și dezvoltarea a trei programe de masterat și patru cursuri universitare în parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai.
Într-un an dificil pentru industria auto, Bosch transmite că miza investițiilor din România rămâne aceeași: menținerea Clujului și a Blajului pe harta producției și inovației industriale.