Accident pe strada Brașov din Cluj-Napoca. Un bărbat a ajuns la spital după ce o mașină s-a răsturnat

Accident pe strada Brașov din Cluj-Napoca. Un bărbat a ajuns la spital după ce o mașină s-a răsturnat

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost transportat azi la spital, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat pe strada Brașov din Cluj-Napoca, în urma unui impact cu o mașină parcată, potrivit ISU Cluj.

La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca. Salvatorii au găsit autoturismul răsturnat pe carosabil, însă nicio persoană nu era încarcerată.

Bărbatul a fost evaluat medical de echipajul SMURD și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

În urma accidentului, autoturismul parcat a fost ușor avariat.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.