Grădinița cu Program Prelungit „Mica Sirenă” din Cluj-Napoca a fost modernizată cu aproximativ 2,2 milioane de euro, prin fonduri PNRR și bani de la bugetul local, pentru creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor educaționale, a anunțat azi primarul Emil Boc, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook, cu ocazia aniversării a 50 de ani a unității de învățământ.
Potrivit primarului, investiția a vizat atât grădinița, cât și creșa „Clopoțica”, iar aproximativ un milion de euro din valoarea lucrărilor provine din bugetul local. Emil Boc a precizat că lucrările au fost finalizate la timp de compania TCI Contractor General SA.
Proiectul a inclus renovarea energetică a clădirii, instalarea unor sisteme moderne de încălzire, răcire și ventilație, montarea de panouri fotovoltaice, modernizarea iluminatului și realizarea unor instalații pentru detectarea, semnalizarea, avertizarea și stingerea incendiilor.
Panourile fotovoltaice montate pe acoperiș au o putere instalată totală de 5 kWp. Totodată, instalația electrică include un sistem „halogen free”, iar sistemul BMS este destinat optimizării și gestionării consumului de energie.
Primarul Emil Boc a declarat că infrastructura modernizată va oferi siguranță clădirii pentru următoarele decenii și a subliniat, în intervenția sa, importanța investițiilor în educație. Edilul a mai menționat proiecte privind educația digitală, utilizarea responsabilă a rețelelor sociale de către copii și dezvoltarea unei biblioteci online pentru elevii care se pregătesc de Evaluarea Națională și Bacalaureat.
După jumătate de secol de activitate, Grădinița „Mica Sirenă” intră într-o nouă etapă, cu o clădire modernizată și cu infrastructură adaptată cerințelor educaționale actuale.