Un copil a fost rănit sâmbătă la Baza Sportivă Gheorgheni din Cluj-Napoca, după ce ar fi căzut în timp ce se afla cu bicicleta într-o zonă aglomerată, iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Cluj a intervenit pentru acordarea primului ajutor, potrivit martorilor aflați la fața locului.
Minorul ar fi suferit o fractură la mână, susțin persoanele prezente în zonă, și a fost preluat de cadrele medicale pentru investigații suplimentare.
Incidentul s-a produs într-un moment în care baza sportivă era intens frecventată, cu numeroși copii aflați pe alei, terenuri și în spațiile destinate activităților sportive.
Mai mulți părinți au reclamat lipsa unor angajați sau polițiști locali care să supravegheze zona și să gestioneze fluxul de copii, biciclete, trotinete și role.