Doi procurori din Constanța, reținuți într-un dosar de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu

Doi procurori din Constanța, reținuți într-un dosar de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu

Doi procurori de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța au fost reținuți ieri pentru 24 de ore, într-un dosar privind fapte de trafic de influență și instigare la abuz în serviciu, potrivit Parchetului General. Unul dintre magistrați este acuzat că ar fi primit aproximativ 170.000 de euro, bunuri și alte foloase pentru a interveni pe lângă procurori, judecători, polițiști și funcționari publici.

Potrivit Ministerului Public, procurorul Gigi Valentin Ștefan ar fi primit, pe 8 aprilie, aproximativ 60.000 de euro în biroul său, promițând că ar putea influența soluționarea favorabilă a unui dosar penal și a unor cauze civile. În perioada decembrie 2025 – mai 2026, acesta ar mai fi primit aproximativ 110.000 de euro și alte foloase pentru intervenții în dosare, proceduri administrative, transferuri profesionale sau proiecte economice.

Al doilea procuror, Teodor Niță, este acuzat că ar fi încercat să influențeze un ofițer ISU Constanța pentru ca o societate comercială apropiată să evite sancțiuni legale.

În același caz, presa a relatat că anchetatorii ar fi găsit joi 100.000 de euro în biroul procurorului Gigi Ștefan și 30.000 de euro în mașina acestuia. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.