Bill Gates nu mai deține nicio acțiune Microsoft, după ce Fundația Bill & Melinda Gates a vândut în primul trimestru din 2026 ultimele 7,7 milioane de acțiuni ale companiei, potrivit unui document depus vineri la Comisia americană pentru Valori Mobiliare.
Pachetul vândut este evaluat la aproximativ 3,2 miliarde de dolari, la prețurile actuale ale pieței. Fundația a început să reducă participația la Microsoft din trimestrul patru al anului 2023, când mai deținea 28,5 milioane de acțiuni.
Potrivit analiștilor citați, vânzarea face parte din strategia fundației de a-și folosi activele pentru proiecte filantropice în următorii 20 de ani, înainte de dizolvare.
În aceeași perioadă, fondul Pershing Square, condus de Bill Ackman, a cumpărat 5,6 milioane de acțiuni Microsoft, evaluate la aproximativ 2,3 miliarde de dolari.
Microsoft rămâne unul dintre cei mai mari jucători globali din tehnologie, cu activități importante în cloud computing și inteligență artificială. După 50 de ani, legătura financiară directă dintre fondator și companie s-a încheiat.