Zahărul și acumularea grăsimilor
Foarte multe femei se feresc să mănânce grăsimi și țin cure de slăbire drastice, însă foarte puține dintre ele știu că zahărul, da, chiar și lingurița aceea din cafea, nu este folosit în totalitate de organism și poate fi transformat în grăsime și depozitat.
Studiile au demonstrat că 40% din zahărul pe care îl consumi se transformă direct în grăsime, iar asta în cazul unei persoane slabe. Dacă ești deja supraponderală, 60% din cantitatea de zahăr poate deveni grăsime, care se depune pe șolduri, talie și picioare, favorizând apariția celulitei atât de supărătoare.
Din această cauză, persoanele supraponderale sunt mereu flămânde: zahărul extrage vitaminele din corpul tău, iar un organism fără vitamine este unul flămând.
Janey Holliday, o specialistă în problema spinoasă a zahărului, le indică pacientelor sale să renunțe complet la acest aliment și să mănânce, în schimb, mai multe grăsimi sănătoase. Haideți să vedem care sunt sfaturile lui Janey.
Sfaturi pentru reducerea consumului de zahăr
- 1. Iaurturile slabe în grăsimi te pot îngrășa. Janey susține că industria iaurturilor și a produselor low-fat este una de miliarde și că tot ce se urmărește este câștigul. Producătorii pun eticheta „low-fat” pe produs, însă un iaurt degresat poate conține până la 5-6 lingurițe de zahăr, ceea ce poate duce direct la îngrășare.
- 2. Dependența de zahăr poate fi foarte puternică. Specialiștii susțin că este mult mai ușor să scapi de dependența de heroină decât de dependența de zahăr. Din ce în ce mai multe femei devin dependente de zahăr, chiar fără să știe. Zahărul este toxic și, cu cât mănânci mai mult, cu atât devii mai pofticioasă. Trebuie să îți impui un regim sărac în zaharuri.
- 3. Citește etichetele. Chiar dacă un produs este prezentat ca slab în grăsimi, natural sau sănătos, cel mai indicat este să citești eticheta. Producătorii sunt obligați să treacă ingredientele în ordinea cantității acestora. Dacă produsul conține sirop de glucoză, zahăr sau îndulcitori în cantitate mai mare de 70 g la 100 g de produs, atunci este extrem de periculos. Maximul admis ar trebui să fie de 20 g la 100 g de produs, o cantitate care oricum poate duce la îngrășare.
- 4. Atenție la trucul „low-fat”. Dacă vezi un produs pe care scrie că este 90% fat-free, te vei gândi că este sănătos. Însă acest lucru înseamnă că are 10% grăsimi la 100 g, iar dacă tu mănânci 400 g din acel aliment, ajungi să consumi 40 g de grăsime.
- 5. Produsele dietetice pot îngrășa. Dacă vei consuma produse dietetice, cu un conținut redus de grăsimi și prezentate ca „naturale”, poți avea surpriza să te îngrași. De ce? Dacă nu au grăsimi, aceste produse trebuie să fie totuși gustoase, iar producătorii compensează printr-o cantitate mare de zaharuri și aditivi alimentari. Mai bine mănâncă puțin, dar din produse naturale, cu grăsimi.
- 6. Renunțarea la zahăr poate aduce multe beneficii. A renunța complet la zahăr, inclusiv la îndulcitori, înseamnă să reduci riscul de colesterol crescut, celulită, acumulare de grăsime, boli grave, respirație grea și multe alte probleme. Ține cont că zahărul dă dependență, exact ca un drog de mare risc.
- 7. Renunță la zahărul ascuns. Cerealele au o cantitate imensă de zahăr. Începe ziua cu un mic dejun cu adevărat sănătos: ouă ochiuri cu spanac sau alte legume, pâine integrală cu salate, ouă fierte cu roșii. Dacă începi ziua fără zahăr, pofta ta de dulce se va reduce simțitor. Atenție la cafea, cappuccino, bomboana primită de la o colegă, laptele cu căpșuni și alte produse aparent nevinovate.
- 8. Fructele pot îngrășa. Multe femei consumă fructe considerând că acestea sunt sănătoase și nu îngrașă. Fals. Fructele conțin foarte mult zahăr și de aceea trebuie consumate între mese, necombinate cu alte alimente și până la ora 14:00. Dacă îți este foame după-amiaza, mănâncă legume, avocado sau semințe.
Zahărul este unul dintre cele mai înșelătoare ingrediente din alimentația zilnică, deoarece se ascunde în numeroase produse considerate sănătoase sau dietetice. Reducerea consumului de zahăr și alegerea unor alimente naturale, bogate în nutrienți și grăsimi sănătoase, pot contribui la menținerea greutății, la diminuarea poftelor alimentare și la îmbunătățirea stării generale de sănătate.