Ne aflăm în plin sezon al petrecerilor și, cum viața socială este importantă, cu siguranță nu vom refuza niciun fel de party alături de prieteni sau familie.
Ce ne facem însă cu silueta, care, asaltată de bunătățile și minunățiile frumos aranjate, va avea tendința de a depăși numărul de kilograme acceptate?
Dacă suntem pofticioase și nu putem refuza sticksurile, biscuiții, alunele, sărățelele, fursecurile, chipsurile și alte astfel de pericole pentru siluetă, vom fi nevoite să facem eforturi însemnate pentru a rezista tentației.
Însă, la sfârșitul petrecerii, vom putea, privind platourile, să ne felicităm pentru ambiția de care am dat dovadă și pentru cureaua căreia nu vom fi nevoite să îi mai adăugăm o gaură.
Este bine știut: petrecerile ne pot da bătăi serioase de cap în încercarea de a ne păstra sau modela silueta. Astfel, efectele dietei noastre se pot duce pe apa sâmbetei fără un minim de atenție asupra a ceea ce consumăm la o astfel de reuniune cu prietenii.
Petrecerile, un pericol pentru siluetă
Grăsimile conținute de produsele de panificație și dulciuri, zahărul sau sarea și făina integrală pe care acestea le conțin, dar și cocktailurile dulci, măresc apetitul și cauzează retenția de apă.
Așa că, din discuție în discuție, fără să ne dăm seama că ronțăim încontinuu de minute bune sau chiar ore, adunăm resurse de grăsime cât pentru o zi întreagă. Și când te gândești că vorbim doar de o gustare...
Pentru a nu călca în păcatul ronțăielilor fără control, ține cont de următoarele sfaturi:
- dacă ești chiar gazda petrecerii, pune la dispoziția invitaților și fructe frumos tăiate, și chiar bucăți de pește file;
- înainte de a pleca la o petrecere, ai grijă să mănânci; o salată de roșii, o bucată de carne la grătar sau 2-3 fructe îți vor da senzația de sațietate și te vor împiedica să ronțăi;
- nu face exces de băutură; aceasta îți va face poftă de produse sărate, așa că mai bine optează pentru apă plată sau sifon, chiar în cantități mari, 1-2 litri;
- refuză politicos gazda care te servește la fiecare pas cu platoul de dulciuri. Niciun cod al bunelor maniere nu precizează că trebuie să pleci din casă cu burta umflată și kilograme în plus;
- fii cât mai sociabilă; în mijlocul petrecăreților, discuțiile acaparatoare sau distracția te vor ține departe de măsuța cu mâncare.
Chiar dacă pare incredibil, te poți simți bine și la o petrecere la care nu mănânci tot ceea ce îți apare în cale. Bucură-te de Sărbători fericite, fără kilograme în plus!