Cum revii la formele dinainte de naștere?

Cum revii la formele dinainte de naștere?

Iată o întrebare pe care și-o adresează toate mămicile. Chiar dacă principala noastră grijă este strict legată de copilașul nostru, este imposibil să nu ne gândim și la formele noastre inițiale. Orice femeie își dorește să revină cât mai repede la greutatea sa, însă, de multe ori, proaspetele mămici se lovesc de tot felul de piedici și dificultăți în a ajunge la formele ideale.

În cazul în care te întrebi de ce anumite femei își păstrează greutatea și formele atât în timpul sarcinii, cât și după, trebuie să te anunț că aproape totul ține de genele familiei, dar și de alimentație și sport.

În cazul în care vrei să știi cam cu câte kilograme te vei îngrășa, o poți întreba pe mama ta. În majoritatea cazurilor, luarea în greutate, atât pe parcursul sarcinii, cât și după naștere, ține în mod special de genele tale. În cazul în care mama ta a luat serios în greutate, trebuie să fii pregătită să te lupți... cu tine însăți!

Fiecare femeie este unică

Nu trebuie să ai ca etalon diferitele vedete care nu au pus aproape niciun kilogram în timpul sarcinii, iar după naștere arătau ca și cum nu ar fi fost gravide. Totuși, nici nu trebuie să cazi în cealaltă extremă, iar aici mă refer la neglijarea completă.

Dacă ești o femeie activă, care iubește sportul și nu a avut niciodată probleme de greutate, este posibil ca în timpul sarcinii să nu iei foarte multe kilograme în plus. Chiar și în cazul în care depășești greutatea normală în timpul sarcinii, nu ar trebui să iei mai mult de 9-10 kilograme, poți să revii la formele tale inițiale cu puțină muncă și un regim sănătos.

Sport și alimentație corespunzătoare

Probabil că te-ai săturat să tot auzi de mișcare și dietă, însă acest lucru ar trebui să devină un stil de viață pentru tine, nu un lucru impus. Încearcă să faci mișcare cel puțin 40 de minute în fiecare zi, iar în timpul sarcinii poți practica yoga sau pilates, exerciții care nu dăunează.

Toate acestea te pot ajuta atât în privința greutății, cât și a nașterii. Specialiștii au observat că femeile cu un stil de viață sănătos, care practică sport, au parte de nașteri mult mai ușoare față de femeile care preferă sedentarismul.

Și alimentația are un rol important în timpul sarcinii. Știm că poftele pot fi bizare și incontrolabile, însă acestea pot fi acceptate doar în primele luni de sarcină. Așadar, în luna a șasea nu mai poți spune că îți este poftă de slănină, de exemplu.

În schimb, poți adopta o dietă bogată în fructe și vitamine, iar cei minimum 2 litri de apă nu trebuie să lipsească din meniul tău.

Când te poți întoarce la sală?

Exercițiile fizice nu sunt recomandate imediat după naștere, în special dacă ai născut prin operație de cezariană. Corpul tău are nevoie de timp pentru a se vindeca, aproximativ 2-3 luni, și pentru a se obișnui cu noul membru al familiei.

Atunci când vorbesc despre corpul tău, mă refer și la sănătatea ta mentală. O sarcină, o naștere și un nou-născut acasă, combinate cu dietă și antrenament în sala de sport, te pot duce spre disperare și te pot face chiar să clachezi.

După cele 2-3 luni, poți să începi să faci câteva exerciții ușoare, însă dese. Același principiu îl poți aplica și pentru mesele tale zilnice. Este important să ai o dietă diversificată, pentru că, dacă alăptezi, nu trebuie să îl privezi pe cel mic de nutrienții necesari pentru o bună creștere și dezvoltare.

Chiar dacă îți dorești să slăbești cât mai mult și cât mai rapid, trebuie să știi că aceasta nu este soluția. Medicii recomandă o slăbire ușoară, pentru a evita vergeturile sau pielea lăsată. Cu multă ambiție și răbdare, vei reveni la formele inițiale!