5 sporturi care te ajută să slăbești iarna

5 sporturi care te ajută să slăbești iarna

Pe măsură ce temperaturile scad din ce în ce mai mult, menținerea unui program de exerciții fizice devine, de multe ori, o corvoadă. Iarna, exercițiile trebuie să fie de intensitate moderată, fără să te epuizezi.

Organismul produce suficientă căldură doar atât timp cât te miști. Extremitățile trebuie întotdeauna protejate, pentru a evita pierderea căldurii: nu uita acasă mănușile și căciula. Deși zilele friguroase nu te îmbie la un drum la sala de fitness, există sporturi de iarnă care te ajută să te menții în formă.

Înainte de a ieși să faci mișcare, consumă alimente potrivite, cum ar fi cerealele sau nucile.

Iată care sunt sporturile de iarnă care te ajută să slăbești:

1. Schi

Schiul reprezintă unul dintre sporturile clasice de iarnă. De reținut este faptul că, deși pare ușor, nu este. Tocmai de aceea, este indicat să luați cursuri de la un instructor specializat.

Echipament recomandat:

  • Ochelarii întunecați protejează sportivii de reflexia zăpezii, dăunătoare pentru ochi.
  • Bețele ajută la păstrarea echilibrului.
  • Salopeta aderentă menține schiorul uscat.

2. Snowboarding

Snowboardingul este un sport din ce în ce mai practicat, datorită senzației extreme pe care o oferă. Acesta pune mușchii în mișcare și ajută la arderea caloriilor.

Echipament recomandat:

  • Placă de snowboard.
  • Bocanci.
  • Ochelari.
  • Geacă mai lejeră decât cea de schi, care să ajungă până la șezut.
  • Pantaloni.
  • Mănuși.
  • Căciulă.

3. Patinaj

Patinajul poate fi practicat atât în exterior, cât și în interior, în spații special amenajate. Patinajul seamănă cu mersul pe role, așa că, dacă știi să mergi cu rolele, poți încerca și patinajul.

Gheața are o suprafață extrem de dură, iar la început aproape toată lumea cade de câteva ori. Așadar, este recomandat să porți echipament de protecție.

Echipament recomandat:

  • Genunchiere.
  • Cotiere.
  • Mănuși groase.

4. Săniuș

Săniușul este unul dintre cele mai vechi sporturi de iarnă și poate fi practicat oriunde există zăpadă sau gheață. Pârtiile pentru săniuș trebuie să fie cât mai line, deoarece salturile bruște de pe sanie pot provoca accidente grave.

5. Mersul pe jos și „datul la lopată”

Mersul pe jos în ritm alert este o alegere foarte bună pentru persoanele care au suficient timp, dar o rezistență redusă la efort. Pentru a fi eficient, sunt necesare minimum 30-45 de minute de mers „în forță” sau de mers prin zăpadă, zilnic.

Pentru o eficiență ridicată, crește durata la minimum o oră pe zi. Nu uita să te îmbraci corespunzător.

Și „datul la lopată” te ajută să slăbești, însă este important să o faci încet, să te îmbraci bine și să iei pauze dese, mai ales dacă zăpada este foarte mare.