Un traducător, Nicolae Roşca

Poetul Nicolae Roșca

Poetul Nicolae Roșca, 1912-1954, s-a născut la Solca, lângă Rădăuți. Tatăl său a fost preot. A învățat la Liceul „Aron Pumnul” și a studiat literele, filologia clasică și filosofia la Universitatea din Cernăuți.

A funcționat ca profesor de limba și literatura română și latină la Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulungul Moldovenesc și la alte școli din oraș, desfășurând o bogată activitate culturală. S-a remarcat ca bun conferențiar și a avut deosebite proiecte literare.

A colaborat la publicații precum „Junimea literară”, „Iconar”, „Glasul Bucovinei”, „Însemnări sociologice”, „Orion”, „Spectatorul”, „Tribuna”, „Suceava”, „Floare de gând”, „Caiet literar”, „Răboj”, „Buna Vestire”, „Revista Fundațiilor Regale” etc.

A corespondat cu câțiva scriitori din București, iar cu unii a intrat în polemică literară.

A publicat două plachete de versuri: „Neutral”, Cernăuți, 1934, și „Blocat”, Cernăuți, 1934, precum și un studiu: „Punctul de plecare în teoria cunoașterii la Im. Kant”, apărut la Editura Iconar.

A tradus poezii din Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Paul Verlaine și, în ultimii ani ai vieții, din A. S. Pușkin.

Poezii originale și traduceri i-au fost publicate în antologia „Poeții tineri bucovineni”, București, 1938, alcătuită de Mircea Streinul, iar traducerile din Charles Baudelaire i-au fost reproduse în antologia „Florile răului”, E.L.U., București, 1968, ediție alcătuită de Geo Dumitrescu.

Poezia suprarealistă bucovineană

Cu Nicolae Roșca, poezia suprarealistă bucovineană atinge apogeul. Reproducem poezia:

„Telurica franchețe răzbise atitudini / astenice de mit înalt și chinuit. / În daltele căzute, un trup neisprăvit / urca în simfonii carnale certitudini. // Odată contestate pecețile amare, / roise-n coapse viața ca primăvara-n stup. / Te bucurai de soare, de apă și de trup, / să te întorci mai pur pe culmile stelare. // Căci peste lut veni un val de duioșie / Pornirea reprimată îți cizela un crin / crescut în ciornoziomuri de chiot și venin, / să-mbălsămeze-n vis celesta chinovie.”

Traducerile din Charles Baudelaire

O serie de poezii traduse din Charles Baudelaire au apărut în „Revista Fundațiilor Regale”, nr. 1/1938, și în revista „Suceava”, în 1939. Nicolae Roșca a fost premiat de revista „Vremea”, premiu instituit de Ion Pillat și decernat de un juriu alcătuit din Perpessicius, Vladimir Streinu, Pompiliu Constantinescu și Constantin Stelian.

Republicăm, dintre traduceri, poezia „Bufnițele”:

„Sub streașina luminii de amiază / Mai multe bufnițe într-un șirag / Ca niște zeități din alt meleag / Rotindu-și ochii roșii, meditează. // Vor rămânea nepăsătoare — așa / Târziu până la ora-ntristătoare / Când soarele se duce la culcare / Și pe afară-ncepe a-nnopta! // Prin asta ele par să sfătuiască / Pe om că e prudent să ocolească / În lume tot ce-i nou și inedit. // Căci cine cu iluzii se îmbată / E totdeauna aspru pedepsit / De-a fi voit să-și schimbe soarta dată!”

Pentru aceste traduceri, Perpessicius l-a numit pe poet „virtuosul tălmăcitor al poeziei baudelairiene”, iar traducerile sale „superioare tălmăciri”.

„În ce măsură traducerile acestea au constituit o revelație, cu prilejul premiului instituit de Ion Pillat, am mai avut prilejul să arătăm. Și totuși, nu numai că faptul a fost cu putință, dar el a fost săvârșit în condiții de riguroasă artă și de continuă inițiativă, metrică și lexicală, care au conferit, dintr-o dată, tălmăcirilor domnului Nicolae Roșca titlul și caracterul unei revelații. Și revelație fu. Niciuna dintre dificultățile de gândire sintetică și, nu rareori, abstrusă ale poetului francez n-a fost nesocotită. Că unul și altul ar fi găsit sau preferat altceva, aceasta-i altă poveste.”

„Tălmăcitorul bucovinean a luat în piept toate urcușurile și nu s-a lăsat până nu a răzbit, ca și peregrinul infernului, la luminișul încununat de stele al nopților baudelairiene. Căci este în Baudelaire o permanentă lumină de noapte, înstelată, și domnul Nicolae Roșca a intuit și transpus, în proaspăt vers românesc, această față dinăuntru a poeziei maestrului său.”

„Cuvinte rare, regionale sau de o vechime de cronică, ritmuri strunite când mai strâns și când mai liber au dat posibilitatea domnului Nicolae Roșca să treacă de la alexandrinul unor poeme ca „Cei șapte bătrâni” sau „Bătrânele” la fluidul și aerianul vers din „Vis parizian”, una dintre cele mai categorice izbânzi ale tălmăcitorului. A adăuga că domnul Nicolae Roșca, a cărui tălmăcire din „Le Bateau ivre”, din prezenta antologie, stă pe același plan de superioară realizare, s-a cufundat în Baudelaire ca într-o mare de corali și că a izbutit, pare-se, să-l traducă în întregime, nu mi se pare deloc un merit comun, iar pentru fizionomia tinerei poezii bucovinene, o notă capitală în judecățile câte se pot formula despre dânsa.”

Camil Baltazar a elogiat, de asemenea, traducerile lui Nicolae Roșca din Charles Baudelaire:

„Am avut revelația traducătorului ideal al poeziei lui Baudelaire, prin fidelitatea transpunerii și congenialitatea textului. Mi se pare că autorul acestor atât de reușite traduceri baudelairiene a luat și premiul Societății Scriitorilor Români pentru tălmăcire. Așadar, nu unui mare scriitor cu renume, ci unui harnic și dotat scriitor bucovinean i-a fost dat să se învrednicească a asimila substanța și inefabilul farmecului și a acelui ceva insensibil ce face valoarea fără de moarte a poeziei lui Baudelaire și să ne-o transpună în limba românească.”

Ultimii ani și proiectele rămase nepublicate

Poetul Nicolae Roșca s-a stins din viață în Câmpulungul Moldovenesc și a fost înmormântat în cimitirul „Ionei”.

Din proiectele sale, poezii, schițe, romane, o antologie din lirica franceză, articole și studii, printre care un interesant studiu despre poezia lui Ion Barbu și altul de interpretări ale poeziei românești interbelice, precum și traduceri, n-au mai apărut. Manuscrisele care au rămas de la el au fost distruse prin inconștiență.

O ediție de poezii originale și traduceri, care să-l readucă în atenția cititorilor, ar fi necesară.